Cuvantul

Cuvantul alina dar si  indurereaza

Cuvantul incurajeaza dar poate si sa franga aripi

Cuvantul patrunde in inima  cand vine din inima

Cuvantul construieste dar si distruge

Cuvantul aduce zambetul pe buze dar si lacrimile pe obraji

Cuvantul ne aduce mai aproape dar ne si desparte

Cuvantul este puntea de legatura intre oameni,doar el poate insenina ziua cuiva sau poate aduce furtuna. De ce  este atat de important cuvantul? Deoarece prin el ne exprimam trairile, gandurile, sentimentele...totul. Tot ce se afla in noi poate fi conturat prin cuvant. De aceea, cuvantul trebuie folosit din inima si mai ales pentru a construii ceva in noi si in ceilalti si nu pentru a rani. Cuvantul poate fi arma care ne distruge pe noi si pe cei din jur sau, poate fi un dar ce ajuta la dezvoltarea abilitatilor.

Ploaie cu un cer senin

Gheata-foc,zapada-cenusa,
Atat a mai ramas din acea fiinta..de zbucium cuprinsa.
A alergat,a incercat sa se ascunda
Dar o masca nu te apara de a inimii si a mintii disputa.

In zadar se tot neaga,in zadar se contrazic
Tot o lupta iar se duce,intr-un trup atat de mic.
Rosu-albastru,cald sau rece;
Nu ajung la compromis,nu vrea nici una sa plece.

In concluzie ai fugit.Nu ai cu cine te-ntrece
Insa sigur ai pornit..in calatoria ce nu duce spre infinit.
In tot acest timp,batalia continua
Si nu vrei sa-mpaci defel zambetul cu lacrima,natura pura cu orasul de fier.

Doar  atunci cand obosit,pe o piatra te vei aseza
Si cu fruntea-n sudori inecata,mintea si inima spre etern ti le vei inalta,
Gheata si focul se vor unii fara a dauna,
E unirea ce va crea iubirea si intelepciunea.
Atunci singur nu vei mai fi..ci vei vedea ca ai alaturi o persoaa minunata,
E persoana cu care niciodata nu vei fugii zbuciumata,
E cea alaturi de care o dulce plimbare te-asteapta.

Iar acum ca lupta a luat sfarsit,vei putea zarii frumosul in tot ceea ce-ai trait.
Nu te teme,niciodata nu ezita ,
Sa unesti seninul cu ploaia si zambetul cu lacrima.
Caci fara lumina e doar intuneric si fara-ntuneric e doar lumina,
Si viata se traieste cand acestea se-mbina!

Orasul Luminilor

In intunecimea noptii,felinarele se-aprind
Si cand eternul negru in lumina il cuprind,
Ingerii incep parada ce-n cantec invaluita
Creaza raza din cer venita.

Raza blanda,raza minunata
Se revarsa peste cea ce o asteapta.
Ea e umbra cu profilul intristat
Ce ramane in al doilea plan
Cand zorii zilei se arata in final.

Ea cand raza intalneste se transforma minunata,
Intr-o tanara domnita cu zambet invesmantata.
Iar lumina ei,pe toata,o rasfrange prieteneste
Peste chipul ganditor ce la fereastr-o priveste.

Ea e constructia cea mai mare,
Ea domneste peste felinare,
Peste mii de licurici din inaltimi
Pe care sa-i numaram niciodata nu reusim.

Doar cand intunericul se-asterne,
Sa nu-ti pui praf de vis pe gene
Ci prin fereastra-n sus,sa te-ndrepti nerabdator,
Spre Orasul Luminilor!
   

Explozie

O privire trebuie doar,

Si razboiu-ncepe iar.

Albastru,gaben,verde oare?      

E explozie de culoare.

E impactul ce te-arunca

Intr-un vis far' de final,

Unde esti un calator

Pe al marii lin val.

Este valul ce te poarta,

La cel mai departat tarm,

Unde verdele e verde

Si nu pot sa te daram.

Iar cand ai ajuns aici,

Sti care e calea dreapta,

Insa tu te-abati in graba

Spre a aventurii treapta.

Dupa multe peripetii

Incepi sa te grabesti

Caci te-ai saturat sa fii,

Personajul din povesti.

Iar in drumul de intoarcere,

Nu eziti,nu obosesti,

Caci doresti cu nerabdare,

Prima cale sa gasesti.

Cand drumul l-ai gasit,

Te-ai intors neobosit

Din povestea minunata

De explozia privirii, creata.

 Nevoie de inspiratie  

Raze calde,luminoase,

Au patruns albastrul rece

Si-n reflexia mea, voiase

Iar vestesc ce se petrece

In pictarea infinitului

Se observa nori zglobii

Ce danseaza nencetat,

pe cantecul fara de cusur

"Melodie de azur"

Melodie infinita,melodia inimii

Ea rasfrange imprejuru-i fasii verzi de energii,

Ce in freamatul launtric isi soptesc cu vorbe de miere

A verii fermecata adiere.

Sentiment de toamna...

Si simt cum toamna ma copleseste!

Tot zbuciumul ei sa rasfrange in mine.Si cand cerul luminos este acoperit de nori, vantul nu mai adie ci bate din rasputeri.

Incepe ploaia!

Picuri reci sunt aruncati pe frereastra mea,adusi de vantul cel furios si simt cum melancolia ma cuprine.

Singuratate!

Strada e pustie..dar unde e linistea?Chiar si felinarul invaluit de raceala a incetat a-si mai spune povestea,vantul tipa picurii plang....Unde e linistea?

...!

Norii se retrag..cerul e acoperit de mii de stele.Vantul s-a potolit iar ultimele picaturi de ploaie formeaza pe asfaltul rece oglinda in care se oglindeste felinarul.Si-a inceput povestea!Doua frunze ruginii il asculta......

E liniste!

Ce e bucuria?

Ce e bucuria?...hmm..Bucuria e un sentiment pueril si nevinovat,un fir de nisip in comparatie cu adevarata fericire.Dar daca nu savuram micile bucurii vom putea oare fi fericiti cu adevarat?

Sunt intrebari care isi gasesc foarte greu raspuns.Tot ce stiu este ca ,oricare ar fi acesta, bucuriile trebuie savurate pentru ca sunt cele care ne lumineaza fata cu un zambet.Un zambet ii poate ajuta si pe ceilalti,iar bucuria impartasita tuturor poate duce la adevarata faricire!